Oțelul este utilizat în construcții datorită rezistenței lui la întindere, spre deosebire de aliatul său apropiat, betonul, care se comportă bine la compresiune. Împreună fac treabă bună, completându-se reciproc, însă în anumite limite.
Și nu este vorba aici despre compromisuri legate de rezistență și stabilitate, ci despre limitări impuse de caracteristicile fizice și mecanice pe care le au, ca materiale de construcție de bază, pentru a face față cu succes tuturor vicisitudinilor prevăzute în existența unei construcții.

Astfel, stabilind deschideri și înălțimi mari ale spațiilor, vor rezulta niște structuri din beton armat masive, greoaie. Oțelul poate fi pus la treabă pentru a cuprinde generoasele spații într-un mod elegant, alcătuind o structură de oțel formată din ansamble liniare, plane și spațiale.

Pe lângă reducerea substanțială a volumului ocupat de către structura de rezistență în cadrul întregii construcții, deschiderile largi oferite de acest tip de structură dau posibilitatea unor variate compartimentări ale spațiului util rămas disponibil. Cerințele legate de funcțional și toate modulările necesare ulterioare devin floare la ureche.

Prin mărirea suprafeței utile în cadrul spațiului alocat investiției și, implicit, prin crearea de deschideri interioare mai mari, se schimbă uneori în totalitate ecuația spațiului construit. Spre deosebire de structurile din beton, în cazul structurilor metalice visul oricărui arhitect poate fi dus la îndeplinire. Folosind structurile metalice, estetica generală și valorile arhitecturale sunt negociate mult mai ușor datorită flexibilității de închidere a spațiilor, urmând ca apoi inginerii să ducă la îndeplinire aceste realizări, aproape imposibil de pus în practică în cazul altor tipuri de structuri de rezistență.

Structura de rezistență din oțel are o greutate proprie mai redusă decât a uneia din beton armat, ceea ce conduce la o dimensionare mai avantajoasă a infrastructurii (reprezentând practic costuri mai mici de execuție pentru partea de fundații a clădirii).

Timpul de execuție al lucrării este extrem de redus, în comparație cu alte soluții constructive. Sunt eliminați timpii morți cauzați de pauzele tehnologice (spre exemplu întărirea betonului, temperaturile negative, procesele umede, operațiunile de protecție suplimentară etc.). Mai mult decât atât, intervenția ulterioară la structură (pentru eventuale consolidări, extinderi, modernizări, reabilitări, reparații capitale) este ușoară de făcut.

E greu de trecut cu vederea și posibilitatea de recuperare materialului înglobat în lucrare în cazul demolării ori în cazul schimbării amplasamentului clădirii, mai ales la structurile metalice având îmbinările realizate cu șuruburi.

În ceea ce privește partea de instalații și utilități, este evidentă corelarea mult mai facilă a situației concrete din teren cu solicitările beneficiarului și cerințele din normative și legislație, date fiind constrângerile mult mai mici (treceri, izometrii, dependențe, conflicte pe specialități ș.am.d.). Coșmarurile instalatorilor sunt semnificativ reduse la o structură din oțel.

O structură flexibilă cum este structura de rezistență fabricată din oțel suportă extrem de bine acțiunile dinamice inerente construcțiilor de la noi: cutremure de pământ, acțiunea vântului, șocuri, explozii etc.

Un avantaj de necontestat al confecțiilor metalice este prefabricarea subansamblelor din oțel la o calitate superioară în spații de producție dotate corespunzător cu utilaje și echipamente de precizie, rezultând astfel niște produse finite cu abateri minime și fără neconformități, în contrast cu execuția diferitelor repere pentru construcții direct în șantier (preparare, turnare betoane, mortare, fasonare armătură, cofraje, sprijiniri, eșafodaje etc.).

După cum e de așteptat, structurile metalice au și dezavantaje: un cost inițial mai ridicat decât al unei structuri din beton similare, costuri de întreținere periodică (protecția anticorozivă) și o protecție suplimentară la foc.